" DE POTI SA MA AJUTI, NU-NTOARCE CAPUL,

IN LOCUL MEU PUTEA FI ALTUL,

PUTEA FI CHIAR COPILUL TAU

CE BINE CA NU E....SUNT EU... "

luni, 25 martie 2013

O primavara luminoasa si gradinita prietenoasa...

      Pentru noi primavara a venit cu un buchet de sperante si cel mai important: ne-a scos in cale gradinita prietenoasa de care aveam aveam atata nevoie. Nimic nu-i intamplator si probabil ca toate se leaga ca intr-un lant al binelui si cu siguranta , acolo de undeva de sus , cineva are grija sa le aseze cumva pe toate...

      De cateva luni mergeam la FasTracKids Galati, un sistem educational complementar minunat, care l-a ajutat foarte mult pe Cosmin pe partea socializarii si familiarizarea cu limba engleza , unde am gasit intelegere totala si persoane deosebite si unde pentru prima data am fost acceptati cu shadow, ceea ce pentru noi a reprezentat un mare castig si unde probabil vom continua sa mergem pe timpul vacantelor pentru a nu pierde contactul cu grupul de copii tipici. 

      Intre timp,  intamplator sau nu , afland de la prieteni dragi care trec prin aceeasi problema, am reusit sa gasim  gradinita prietenoasa pe care ne-o doream din tot sufletul si de atat de mult timp pentru Cosmin  .

 
      O gradinita de masa de stat, cu program scurt, intr-o Romanie cu atat de multe lipsuri in ceea ce priveste copiii cu TSA.... o gradinita luminoasa si frumoasa, unde am fost primiti cu bratele deschise de catre un cadru didactic de exceptie, pe care orice parinte de copil cu TSA si-ar dori sa-l aibe alaturi la drum : D-na Dir. Tania Margineanu . Ea este noua educatore a lui Cosmin, in fata careia ma inclin cu deosebit respect, pentru daruirea de care da dovada ,implicarea si deschiderea catre informare cu privire la TSA ( tulburari din spectrul autist), dar mai ales pentru sufletul cald, in care salasuieste o dorinta uriasa de a AJUTA... 


      O d-na directoare si in acelasi timp  o educatoare, care in ciuda vastei experiente pe care o are in ceea ce priveste invatamantul prescolar, s-a inscris fara sa stea prea mult pe ganduri la workshop-uri despre autism si metodele de interventie, care se informeaza in continuu si isi doreste sa afle cat mai multe despre cum ii poate ajuta pe copiii cu TSA...

      Si scriu toate aceste randuri, nu pentru a-i aduce public recunostinta noastra..., fiindca ea cu siguranta o simte si ii este indejuns privirea noastra cand ne intalnim la gradinita...ci pentru a da un exemplu ca SE POATE : prin oameni, lucrurile imposibile devin realizabile. Cred si sper din tot sufletul , ca peste ani,  puterea exemplului sa conteze cu adevarat  si in ceea ce priveste integrarea copiilor cu TSA in invatamantul de masa.
     
      Asadar, de la 1 martie, suntem cu shadow la grupa mare si desi am crezut foarte mult timp ca la o grupa de copii mari Cosmin nu va face fata, totusi iata ca exista si nenumarate beneficii, in ciuda faptului ca e un pic mai mic decat ceilalti ca si varsta si bineinteles in urma lor pe mai multe arii...

Cu bucurie am constatat cat de mult il  ajuta un colectiv de copii tipici mai mari, care nu sunt galagiosi ca cei mici ( Cosmin fiind destul de reticent la plansetele copiilor), care efectiv se "lupta" sa stea in preajma lui, il gadila intruna, il tin de manuta , isi trag scaunul langa el si se supara cand le fura altcineva locul langa cel mai nou coleg... si care in acelasi timp inteleg atunci cand li se explica de catre d-na educatoare ce trebuie sa faca pentru a-l ajuta cat mai mult pe Cosmin... pursisimplu niste ingerasi de copii, care probabil nu vor sti niciodata cat de mult a contat prezenta lor in viata puiului nostru mai mic...

Avem si un nou membru in echipa noastra, un suflet cald si linistit, care speram sa devina un shadow pt Cosmin asa cum si-l doreste mami sa fie, care sa ne ajute sa mai urcam o treapta catre recuperare si integrare.. Deocamdata mergem prin rotatie la gradinita, dar alaturi de celalat terapeut, care iata - face 1 an de cand ne este alaturi in aceasta lupta, completeaza atat de frumos echipa noastra...

Nu pot sa nu scriu despre un sentiment unic de bucurie, ce mi-a fost dat sa traiesc , atunci cand pe holul gradinitei d-na directoare si in acelasi timp noua educatoare a lui Cosmin a postat pentru toata lumea, materiale informationale cu privire la copilul cu autism, sfaturi si aspecte pe care orice parinte de copil tipic sau cadru didactic ar trebui sa le stie despe copiii nostri speciali...

Probabil ca numai parintii care trec prin aceleasi incercari ca si noi, isi dau seama cat de mult trebuie pretuiti astfel de oameni, care intr-adevar pun umarul cu adevarat si ajuta la integrarea copiilor acestia atat de speciali in invatamantul de masa. 

Ei merita intr-adevar tot respectul nostru, admiratia si intr-adevar imensa calitate de a fi OM...





        Nu-mi mai ramane decat sa las mai jos 2 filmulete , mai mult decat sugestive pentru aceasta postare , despre cum se impltesc toate in viata de parinte : indarjirea de a merge cat mai departe pt puiul tau si credinta in D-zeu si-n lucurile pe care El stie sa le aseze, poate mai bine decat tine...